Ieri seară s-a manifestat împotriva lui Băsescu la Cotroceni. Televiziunile și presa, în funcție de atașamentul politic, au dublat sau înjumătățit numărul participanților. Protestul a pornit de la ideea de susținere a SMURD, s-a extins cu susținerea lui Arafat și a culminat cu antipatii la adresa lui Băsescu. Cert este că e pentru prima dată când lucrurile au luat o turnură neașteptată. Fără tam tam din partea sindicatelor sau a opoziției, oamenii s-au strâns și au mărșăluit.

Fiecare partid de opoziție își are, de obicei, reprezentanții ascunși în mulțime. Să nu fim naivi și să credem că toți cei din stradă au fost acolo pentru a susține cauza pentru care s-a protestat. Printre protestatari se află mulți membri de partid care erijează în oameni simpli. Aceștia au o singură dorință: preluarea puterii de către partidul pe care-l reprezintă, dând senzația că omul de zi cu zi e cel care s-a revoltat. Mobilizează mulțimi, compun slogane, conduc autocare și trag după ei microbuze cu tăntălăi.

Totuși, deși Guvernul Boc a lovit în toată lumea, partidele de opoziție n-au reușit să mobilizeze oameni în cursul lui 2011. Nici măcar ai lor, cei din partid, nu cred în ei. Tocmai ai lor au o lehamite de zile mari și nu își imaginează că Ponta sau Antonescu au vreo forță. Trăim în vremea în care liderii de partid sunt șefi doar printre ei.

Despre Ponta nimeni nu spune că ar fi fost prea bun la ceva, așa că ar trebui să credem că e bun în politică. Are un trecut de procuror și probabil într-o zi i se va împlini dorința de a ajunge judecător la Curtea Constituțională. Chiar și așa, nu răsună nicăieri în lumea asta că Ponta ar fi un bun organizator al PSD, că ar avea o mare carismă, că ar fi perceput ca un om vertical sau că prin stilul lui va fi un bun prim ministru. Ba chiar aroganța avută la TVR l-a transformat într-un Băsescu mai tânăr și mai periculos. Cert e că Ponta nu reprezintă nimic valoros pentru omul de rând.

Despre Antonescu știm că a fost profesor de istorie, apoi deputat pe liste și senator. Tot despre el știm că se trezește târziu, că îi place să filozofeze și se bucură de viața boemă care îi este oferită unui om politic în funcție. A dovedit că se pricepe la oratorie, dar a început să calce în străchini cu sloganul “România bunului simț” în timp ce gura îi puțea a jigniri și glume de autobază. A pornit ca om simplu, fără legături în comunism, iar șansa politică a fost de partea lui așa cum cea economică a fost de partea latifundiarilor de lângă București. Problema cu Antonescu e că românul nu-l vede ca pe un om organizat sau muncitor. Așadar, n-ar fi în stare să ducă nici jumătate din lupta dusă de Arafat de-a lungul timpului. Într-un final, la fel ca și Ponta, Antonescu n-are nicio autoritate pentru a scoate omul simplu în stradă. La fel ca și Ponta, Antonescu poate trage doar de omul din partid.

Raed Arafat, în schimb, a dovedit că poate să facă multe. A dovedit că are capacitatea de a organiza și de a face lucrurile să meargă bine. A dovedit că vechea ambulanță, ticsită de julituri, se poate transforma în una roșie care impune respect. A dovedit că poate transforma pompieri în paramedici, cu riscul de a fi blamat de casta din care provine. A extins un serviciu în toată țara, a făcut rost de bani și a câștigat mult respect prin profesionalism. A reușit să învingă metehnele comunismului, făcându-i pe oameni să fie responsabili și să nu se oprească pentru o țuică sau țigară.

Același Raed Arafat a pornit SMURD-ul ca un ONG. Așadar, ar trebui să fie alături de inițiativa privată și să o încurajeze. Da, e posibil ca Raed Arafat să aibă propria agendă, deși articolul acuzator din Evenimentul Zilei e de doi lei. Nu poți să susții că un om fură sau primește comisioane, când, în interes de afaceri, te împrietenești cu unul din puținii furnizori de ambulanțe de pe piața românească.

SMURD nu înseamnă numai Arafat. Asta e afirmația lui Băsescu și e adevărată. La construcția SMURD s-au implicat oameni care merită laudele noastre. Dar, deși SMURD nu înseamnă numai un om, Arafat înseamnă mult mai mult pentru români decât înseamnă Băsescu, Ponta sau Antonescu. Pentru că Arafat a reușit să schimbe ceva.

Raed Arafat a învins comunismul românesc. Dacă, vorba lui Dinescu, 2004 a fost anul când Marea Neagră a poposit în cartierul Primăverii, în 2012 a fost prima dată când Marea Mediterană (Palestina) a învins rămășițele comunismului românesc. Ceea ce a făcut Arafat între 1993 și 2012 a fost să dea o lecție că în România se poate să organizezi ceva, deși te lupți cu tot ce-a rămas din vremea lui “ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.

Românul a început să simtă nevoia de profesionalism. Probabil toți au înțeles, într-un final, că nu s-a pus problema ca SMURD-ul să se desființeze. Românii n-au fost acolo pentru SMURD, ci pentru Arafat. Sătui de aerele băsesciene de stăpân pe plantația în care Boc e sfânt și Băsescu e marele reformator, românii au ieșit să susțină un om pentru care, în opinia lor, merită să ieși în stradă. Indiferent dacă ești membru de partid sau nu.

Aseară oamenii au ieșit în stradă pentru că au vrut și au simțit, nu pentru că liderii sindicali sau liderii de partide au avut ceva de sus. Ceea ce s-a întâmplat aseară a fost similar cu ce s-a întrebat în 2004, când Băsescu și Năstase aveau la exit poll un rezultat apropiat: la sediul PSD se scanda “Năstase președinte” de către personaje care primiseră bani pentru campania electorală. La sediul Alianței DA era bucurie reală, cu tineri exaltând de fericire că România a scăpat încă o dată de PSD.

Arafat a dat startul. După multe vreme, începem să înțelegem că România nu se va schimba cu gargară, ci cu muncă. Poate așa se trezesc Ponta și Antonescu ca să ne prezinte și nouă o echipă de oameni competenți.